Se pare ca Bucurestiul nu va avea nici in acest an nici macar 100 de metri din celebra Autostrada A0 construita de o companie din Turcia.
CNAIR, DRDP Bucuresti si actualul Ministru al Transporturilor, pesedistul Sorin Grindeanu nu au dat nici un raspuns referitor la dezasatru din teren.
„Autostrada A0 între DN5 și DN6 NU va fi gata anul acesta! Se pare că doar nouă ne-a păsat de cei aproximativ 10 kilometri dintre Jilava și Bragadiru, parte din lotul 2 al Autostrăzii A0 Sud, noua centură a Capitalei.
Deși la început de an era perfect fezabil să circulăm pe primii kilometri ai autostrăzii-inel din jurul Bucureștiului în decembrie 2022 și noi am dat numeroase intervenții în mass media în acest sens, în dulcele stil patentat de stat “timpul trece, leafa merge”, CNAIR nu a pus presiune pe constructor ca să se concentreze pe acest segment și a-l inaugura anticipat, înainte de termen.
Așa că turcii de la Alsim Alarko și-au văzut de treabă liniștiți, fiind deocamdată la adăpostul termenului contractual actualizat, aprilie 2023, deși chiar ei au promis că vor termina în 2022 segmentul DN5-DN6.
Da’ unde ne grăbim?
Contractul pentru cei 16,3 kilometri ai lotului 2 din A0 Sud a fost semnat în 9 martie 2019, a primit ordine de începere lucrări în 18.08.2020 și 29.10.2020 și a ajuns în prezent la un progres fizic de aproximativ 60%.
Vezi HARTA REALA A LUCRARILOR LA A0 si Centura Bucuresti AICI!
In SUD-EST lucrarile sunt in impas:
A0 Nord – Lot 3 (DN2/Afumați – DN3/Cernica)
Lungime: 8,6 km, 1 nod rutier cu DN2
Constructor desemnat : Ictas Insaat Ve Ticaret
Valoare: 413 mil lei
Stadiu: În licitație (contestații și reevaluare oferte)
Termen: 12 luni proiectare + 18 luni execuție
Finalizare posibilă: 2025