O vilă, un apartament și un teren au dispărut din declarațiile de avere ale directorului Lucian Călmuș, de la Direcția Venituri și Încasări Comerciale din cadrul CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).
Anomaliile nu se opresc aici: după ce și-a plătit două credite, s-a trezit cu peste 31.000 de euro într-un cont. Dar și acești bani au dispărut ulterior. În locul lor au apărut alte datorii. Tocmai de aceea, directorul Veniturilor CNAIR, caz pentru ANI.
Cu sau fără legătură cu cele de mai sus, Lucian Călmuș insistă acum ca CNAIR să facă o achiziție majoră de sisteme de măsurare automată a dimensiunilor vehiculelor rutiere pentru Agențiile de Control și Încasare din toate punctele de trecere a frontierelor românești.
În toamna anului trecut s-a cumpărat același tip de sisteme pentru Agenția de Control și Încasare Calafat de la firma Vestra Industry, controlată de afaceristul Valeriu Iftime, finanțatorul echipei de fotbal Botoșani. Promotorul acestei achiziții a fost tot directorul Lucian Călmuș.
Sistemele directorului Călmuș
Lucian Călmuș lucrează de peste 20 de ani în CNAIR. A început de jos, ca economist, dar în anul 2019 a fost numit Director al Direcției Venituri și Încasări Comerciale. Din această postură coordonează Agențiile de Control și Încasare (ACI) amplasate în toate punctele de trecere a frontierelor românești. În toamna anului trecut, a solicitat ca ACI Calafat să fie dotată cu „sisteme de măsurare automată a dimensiunilor vehiculelor rutiere”.
Conducerea CNAIR s-a conformat și a decis organizarea unei licitații în acest sens. În octombrie 2021, CNAIR a anunțat că a cumpărat sistemul solicitat de Călmuș de la firma Vestra Industry cu suma de 787.000 lei, echivalentul a 157.400 euro.
Acest sistem amplasat la ACI Calafat măsoară lungimea, lățimea și înălțimea camioanelor, iar în urma măsurătorilor sunt stabilite taxele de drum pentru vehiculele respective. Până atunci, vehiculele de transport mărfuri care intrau în țară erau măsurate manual cu ruleta.
Directorul Lucian Călmuș a făcut în ultima perioadă diligențe pentru a se cumpăra același tip de sisteme pentru majoritatea agențiilor din țară. O achiziție majoră cu un câștigător dinainte știut.