Vineri a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, dată de Guvernul Cîțu după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a companiei de asigurări City Insurance, ceea ce înseamnă practic, dar nu și oficial, falimentul acesteia.
„Ordonanța de urgență reglementează reducerea considerabilă a termenului de la care Fondul de garantare a asiguraților este îndreptățit să efectueze plăți către creditorii de asigurări, la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului, comparativ cu situația actuală în care creditorii de asigurări trebuie să aștepte o perioadă semnificativă de timp, respectiv până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, implicit până la soluționarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinței de deschidere a procedurii de faliment”, se arată în documentul publicat vineri în Monitorul Oficial.
Astfel, ordonanța publicată în Monitorul Oficial aduce două mari modificări.
Pe de o parte, Fondul de Garantare va putea face plățile cuvenite creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a asigurătorului.
Anterior, Fondul putea face plăți doar după ce o instanță declara definitiv falimentul companiei de asigurări.
Pe de altă parte, plata de către Fond a creanțelor de asigurări se face în limita unui plafon de garantare de 500.000 lei. Acest plafon de garantare reprezintă nivelul maxim al garantării pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat de asigurătorul aflat în insolvență.
Mai precis, păgubiții pot primi până la 500.000 de lei pentru fiecare poliță de asigurare încheiată. Anterior, plafonul maxim era de 450.000 de lei și se acorda per creditor, și nu pe fiecare poliță.