Ford este primul producător care va dezvălui o maşină în cadrul acestui eveniment de top al industriei comunicaţiilor mobile şi va anunţa noi şi importante tehnologii pentru piaţa europeană, care îşi vor face debutul odată cu B-MAX. Acestea vor face ca B-MAX sa fie una dintre cele mai avansate modele de talie mică din punct de vedere tehnologic.
Bill Ford va deveni, de asemenea, primul lider din industria auto care va ţine un discurs în cadrul Congresului Mondial al Comunicaţiilor Mobile, unde va vorbi despre viziunea companiei asupra viitorului mobilităţii, explorând potenţialul unei integrări mai accentuate între tehnologia mobilă şi vehicule.
„Prezentarea modelului B-MAX în cadrul Congresului Mondial al Comunicaţiilor Mobile subliniază importanţa tehnologiei pentru clienţi şi pentru Ford,” a declarat Stephen Odell, Preşedinte şi CEO Ford Europa. „B-MAX va ridica ştacheta vehiculelor de talie mică din Europa, combinând tehnologia şi ingineria de top într-un cadru compact.”
Alan Mulally, Preşedinte şi CEO Ford, va prezenta B-MAX lumii auto pe 6 martie în cadrul Salonului Auto de la Geneva 2012/
Ford B-MAX va aduce un Sistem unic cu acces facil prin portiere, cu uşi frontale ingenios articulate şi uşi spate glisante. Acestea sunt integrate cu montanţii centrali pentru a furniza un grad de acces neegalat pentru pasageri şi bagaje.
Noul model va fi echipat cu o gamă de motoare, care va include atât noul motor pe benzină EcoBoost 1.0 l, cât şi unul pe motorină TDCi 1.6 l, ambele oferind consumuri şi emisii CO2 de top în clasa sa.