– Cinci stele Euro NCAP pentru Juke, modelul reprezentant al unui nou segment – 32.000 de unităţi vândute din septembrie 2010 până la sfârşitul lui ianuarie – 66.300 de cereri ferme în cinci luni de la lansare – Cotă pe piaţă în creştere – Rezultate excelente la vânzări pentru versiunile vârf de gamă – Procentaj ridicat de vânzări către clienţi noi şi disputaţi de constructorii de autovehicule De la startul din septembrie 2010, Juke, un model inovator şi cu un design distinctiv, a accelerat până la o cifră de vânzări de 32.000 de unităţi în Europa, obţinând astfel 2% din segmentul B.
Având în vedere că aproape un sfert din maşinile noi din Europa aparţin segmentului B, succesul modelului Juke este cu atât mai semnificativ pentru dezvoltarea continuă a Nissan. Succesul iniţial la vânzare va fi amplificat în continuare de rezultatele obţinute la ultimele teste Euro NCAP, Juke primind cinci stele.
Ca dovadă a integrităţii designului şi a construcţiei modelului, a calităţii generale şi a nivelului ridicat al echipării standard de siguranţă, Juke a obţinut un rezultat de 87% pentru protecţia adulţilor şi 81% pentru protecţia pasagerilor copii, acordându-i-se punctaj maxim pentru protecţia manechinului ce reprezenta un copil în vârstă de trei ani. Stabilitatea habitaclului la impact frontal şi performanţele autovehiculului la protecţia pietonilor copii au contribuit, de asemenea, la clasificarea obţinută de Juke.