New York, “The Big Apple”, probabil cea mai cunoscută metropolă americană, este locul în care își face debutul mondial cel mai popular vehicul de pasageri din gama Kia – noul Soul.
Lansarea are loc cu ocazia celei de-a 113-a ediții a Salonului Internațional Auto de la New York. Deși este un vehicul complet nou, caracterul său propriu s-a menținut nealterat, dar împrumută și multe elemente de la conceptul Track’ster, lansat anul trecut. Şasiul este complet nou și este mai rigid decât cel anterior, mai lung și mai lat.
Deși proporțiile exterioare s-au păstrat, noul Soul oferă acum mai mult spațiu atât pentru pasageri, cât și pentru bagajele lor.
Cu noi setări ale suspensiei și cu mărirea cuplului motor disponibil, noul Soul devine un companion agil și fâșneț în aglomerările urbane. În spiritul personalității sale aparte, și a posibilităților de individualizare a noului model, Soul va fi disponibil în trei niveluri de echipare pentru piața din Statele Unite ale Americii: Base, Plus și Exclaim, iar comercializarea sa va debuta în cel de-al treilea trimestru al anului în curs, prețurile urmând a fi anunțate ceva mai târziu.
“Când am introdus Soul în gama Kia, în 2009, toți cei din companie credeau că ne vom bucura de succes, dar nimeni n-a anticipat o reușită atât de mare”, a declarat Michael Sprague, vicepreședinte executiv al Departamentului de Marketing și Comunicare Kia Motors America (KMA).
“Soul a mutat perspectiva asupra sa de la un produs de marketing, la unul dintre cele mai de succes modele Kia din actuala gamă, și a generat un adevărat val de simpatie prin intermediul campaniei publicitare video, cu hamsterii în roluri principale. Așa se face că noua generație trebuia să rămână fidelă ideii de design adoptată de predecesoarea sa, la care să adauge îmbunătățiri în ceea ce privește comportamentul dinamic, nivelul de rafinament, sofisticare și valoare a produsului.
Un Soul numit “Dorință”
Un pachet atractiv doar din prisma aspectului n-are nicio relevanță dacă nu vine și cu un conținut în ton. Din fericire noul Soul a rezolvat acest considerent. La interior se remarcă noul bord, cu o consolă centrală al cărei element principal este ecranul tactil cu dimensiunea de opt inch – cel mai mare montat vreodată pe un Soul – care face parte din noul pachet de infotainment Kia, aflat la cea de-a doua generație, ce include UVO eServices, dar și platforma de operare bazată pe sistemul Android.
O atenție deosebită a primit și trenul de rulare al noului Soul, cu scopul clar de a îmbunătăți caracteristicile dinamice și de manevrabilitate; setări minuțioase au fost efectuate în special asupra sistemului de suspensie. Punțile față folosesc patru bucși de concepție nouă pentru a îmbunătăți confortul la rulare și amortizarea la deplasările pe drumuri de calitate mai proastă.