Jurnalistii de la HotNews au demontat trei “prostii” spuse de actualul Minstru al Transporturilor PSD Grindeanu.
Chiar astazi, cativa romani stresati de faptul ca nici o masina nu se misca pe celebra sosea DN1 s-au luat la bataie in timp ce politicienii se fac ca nu vad aceasta stare de fapt!
Fact-Check #1: Când a fost de fapt lansată licitația pentru revizuirea documentației autostrăzii Ploiești – Brașov?
„(…) undeva la începutul anului a fost scos la licitație – era altcineva ministru la începutul anului 2021.”
Licitația pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic pentru autostrada Ploiești – Brașov NU a fost lansată la începutul lui 2021 și nu „fostul ministru” (n.r. Cătălin Drulă) a lansat procedura.
Licitația a fost lansată în septembrie 2020, în timpul mandatului lui Lucian Bode la Transporturi. Contractul propriu-zis s-a semnat în februarie 2021, când abia atunci la Transporturi era Cătălin Drulă.

Fact-Check #2: A existat sau nu un Studiu de Fezabilitate până la actualul contract de „revizuire”?
„Moderator: Nu a existat deja un Studiu de Fezabilitate? / Grindeanu: Nu.”
De fapt actualul contract semnat este unul pentru „Completare / Revizuire Studiu de Fezabilitate”, ceea ce înseamnă că există un SF realizat anterior.
Vorbim de o documentație la nivel de SF încă din 2006, rămasă practic expirată timp de aproape 15 ani și nerevizuită cât timp la Transporturi s-au tot perindat numeroși miniștri.
Document suport: Avizul CTE al CNADNR din 2006 pentru reactualizarea SF-ului pe autostrada București-Ploiești-Brașov. (.pdf, 900KB), document parte din din documentația tehnică scoasă la licitație în 2020.

Fact-Ceck #3: Cât va dura de fapt proiectarea autostrăzii Ploiești – Brașov?
Afirmația lui Grindeanu: „(…) caietul de sarcini sunând așa: pentru studiul de fezabilitate – 30 de luni, pentru proiectare – 42 de luni. Ați auzit bine.”
În realitate, conform caietului de sarcini scos la licitație și conform contractului semnat în urmă cu un an, termenele sunt următoarele:
VEZI CE ZICE DRULA DESPRE GRINDEANU:
“Mi-am zis că sunt emoțiile începutului, dar se cam adună gafele ministrului Grindeanu…
Să nu știi că ai în lucru 300 km de autostradă și drum expres și să spui că “sunt în lucru undeva la peste 80 de kilometri” e deja cam mult. Îi atașez mai jos* lista completă a proiectelor ca să fie mai ușor de reținut.

Apoi, legat de autostrada de pe Valea Prahovei, dl. Grindeanu se războiește cu “fostul ministru” și gafează din nou, neștiind că nu se referă la mine, ci la colegul de masă din guvern, dl. Bode. Licitația pentru contractul de proiectare cu toate termenele de acolo (citate greșit de altfel, încă o gafă) este lansată și cu oferte depuse în mandatul dlui. Bode din 2020.
În loc să se certe între ei în guvern, mai bine ar pune presiune pe consultantul Consitrans să respecte termenele contractuale. Asta i-am cerut încă de la audieri, după ce, în cele 3 luni de interimat PNL, contractul de proiectare a fost lăsat de izbeliște.
Au trecut deja 10 luni (din cele 42 ale contractului, așa cum l-a licitat dl. Bode) și nu suntem nici la 5% din progresul necesar. Traseul autostrăzii trebuia deja finalizat și investigațiile în teren să fie avansate. Nici vorbă de așa ceva, contractul bate pasul pe loc.
Aici ar trebui să-și investească dl. Grindeanu și PSD-PNL energia, la respectarea termenelor contractuale de către consultant.
Cine știe, poate le pune o pilă fostul director general al Consitrans pe care l-au numit la conducerea consiliului de administrație al companiei naționale de drumuri CNAIR.
