Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

Iata noua Dacia Duster Concept!

Văzut din partea şoferului, Duster este un coupé sportiv. Văzut din partea pasagerului, Duster este un MPV (Multi Purpose Vehicle) având două uşi cu deschidere în sensuri contrare. Cu silueta sa înaltă (1,49 m), ampatamentul generos (2,80 m) şi dimensiunile compacte (4,25 m lungime, 1,64 m lăţime), Duster se prezintă ca un crossover robust şi sportiv. Lungimea consolelor este redusă (65 cm în faţă şi 80 cm în spate), Din faţă, se remarcă impresia de putere degajată de bara de protecţie mare, străpunsă de două prize de aer orizontale.

De cele două părţi ale calandrului, tipic Dacia, blocurile optice se prelungesc pe aripile faţă într-o linie luminoasă care se subţiază până la portiere. Din profil, pasajele roţilor, bine marcate şi flancurile înalte ale portierelor confirmă impresia de vehicul bine aşezat pe cele patru roţi. Identitatea grafică a lui Duster este accentuată de culoarea gri cu reflexii a caroseriei, de marea suprafaţă vitrată şi de absenţa montantului central. În spate, marca Dacia este imprimată în metal, asemenea unui sigiliu de robusteţe şi autenticitate al vehiculului. Duster are o lungime de 4,25 m, adică tot atât cât Logan faza 1. Astfel, vehiculul îşi va găsi uşor locul de parcare în jungla urbană. Jantele de aluminiu de 21 cu 5 raze şi duzele de eşapament de formă trapezoidală din aluminiu sunt tot atâtea elemente care denotă caracterul sportiv al acestui concept car. O atenţie specială a fost acordată performanţelor aerodinamice ale lui Duster (coeficientul Cx este de 0.30).

Fluiditatea liniilor laterale permite aerului să alunece pe flancurile vehiculului. Pe pavilion, blocurile optice în formă de eleron dirijează fluxul de aer spre spatele vehiculului. Toate acestea contribuie direct la reducerea consumului, ceea ce face din Duster un crossover prietenos faţă de mediul înconjurător. Motorul 1.5 dCi 105 (77 kW) echipat cu un filtru de particule oferă prestaţii dinamice reale în condiţiile unor emisii de numai 139g de CO2 / km şi ale unui consum limitat la 5.3l/100 km. UN CROSSOVER DACIA Duster este un crossover futurist care permite Dacia să ilustreze valorile sale de marcă, bazate pe simplitate, robusteţe şi autenticitate, pe un teritoriu unde nu ne-am fi aşteptat. În habitaclu regăsim toată ingeniozitatea şi generozitatea Dacia. Interiorul Duster degajă o senzaţie agreabilă datorită combinaţiei a două culori dominante, ciocolatiu şi albastru. Structura integral vitrată a pavilionului permite luminii să pătrundă cu generozitate în habitaclu. Scaunele faţă au un profil foarte subţire iar forma lor oferă ocupanţilor confort şi o susţinere optimă. Scaunul şoferului este susţinut de o structură care se prelungeşte până la consola centrală. Monobloc şi sculptural, acest ansamblu aminteşte sportivitatea liniilor exterioare. Planşa de bord se prezintă sub linii fluide şi expresive. Concepţia sa combină simplitate şi habitabilitate. Airbag-ul şofer este plasat în structura inferioară a volanului, lăsând loc, în partea centrală, unui ecran cu instrumentaţie electronică.

Astfel este eliberat un spaţiu vast de depozitare în planşa de bord. De partea pasagerului, linia planşei de bord oferă o gardă la genunchi record de 280 mm şi posibilitatea de a sta aşezat foarte confortabil. Planşa de bord include şi un torpedo cu capacitatea de 20 litri. Spaţii de depozitare suplimentare, cu capacitatea de 8 litri, se află dispuse în portiere. O altă cutie este disimulată în spătarul scaunului dreapta spate. Uşor accesibilă, aceasta culisează din portbagaj. Acesta din urmă oferă un volum de încărcare de 470 dm3, valoare remarcabilă ţinând cont de dimensiunile compacte ale lui Duster. Duster este un concept car ce oferă flexibilitate şi modularitate. Nu este nevoie decât de câteva secunde pentru a trece de la o configuraţie « 4 locuri, mod de utilizare cotidian» la o configuraţie « 2 locuri, mod sportiv ». Cu ajutorul unui simplu buton, scaunul pasagerului culisează pe şine ascunse în planşeu, alunecând sub scaunul şoferului. Cele două scaune se transformă într-unul singur, degajând un volum de încărcare de 2 m3 ce permite îmbarcarea unei biciclete. Aceasta se fixează cu uşurinţă datorită unor sisteme de ancorare aflate sub bancheta spate şi în planşeu.

Banner Description

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente