Competiţia a durat trei zile: primele două au constat în probe de navigaţie pe roadbook, iar ultima, într-o probă de trial.
După aproximativ 300 de kilometri parcurşi pe unul dintre cele mai dificile trasee din Campionatul Naţional de Off-road, echipajul Duster 4×4 Everyone rămas în concurs s-a clasat pe locul III în categoria sa.
Prestaţia echipei la proba de trial, pe un traseu de câteva sute de metri, marcat cu benzi şi jaloane, parcurs fără probleme, a fost cea care a făcut diferenţa. Astfel, în faţa unui public entuziast, din care au făcut parte şi colegi din cadrul Renault România, echipajul Duster 4×4 Everyone a terminat etapa a 5-a a campionatului pe locul II.
În competiţia Muscel Adventure Trophy au fost înscrise două echipaje Duster 4×4 Everyone. Cel de-al doilea echipaj, format din Constantin Bunu şi Andreea Iancu, a fost nevoit să abandoneze din cauza unor probleme tehnice