Marca Citroën dezvăluie astăzi o nouă identitate de Marcă și o nouă siglă, care marchează debutul unei noi ere îndrăznețe, incitante și dinamice pentru brandul născut în urmă cu 103 ani.
Cu această nouă identitate, Citroën își exprimă dorința de a accelera misiunea Mărcii către o mobilitate electrică accesibilă și de a extinde valorile de bază ale mărcii Citroën: accesibilitate, îndrăzneală și stare de bine a clienților. Noua siglă este o reinterpretare a logo-ului original, adoptat pentru prima dată de fondatorul André Citroën și inspirat de succesul primei sale companii de prelucrare a metalelor care producea angrenaje în formă de chevron.
Referința familiară și tehnică „deux chevrons” a rămas de atunci în centrul identității Citroën.
Noua siglă elegantă marchează tranziția și evoluția mărcii către o nouă eră și va debuta la sfârșitul lunii Septembrie pe un vehicul concept – un veritabil manifest al mărcii Citroën. Începând cu jumătatea anului 2023, sigla va decora apoi progresiv viitoarele vehicule de serie și concept Citroën.
Ovalul vertical proeminent și îmbunătățit va inaugura o nouă direcție a limbajului de design. Mai vizibil, logo-ul va deveni un element al semnăturii specifice tuturor modelelor Citroën, ușor vizibilă de la distanță.
Noua siglă face parte din noua identitate de marcă aplicată pe toate suporturile fizice și digitale și însoțită de noua semnătură de marcă care promite „Nothing Moves Us Like Citroën”.
