Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

Afla povestea SRT Street & Racing Technology a celor de la Chrysler, Dodge si Jeep

Astfel pe primul loc din punct de vedere al vânzărilor în ultima jumătate de secol  se găseşte gigantul General Motors, cel mai mare  fabricant de automobile de pe planetă.

Cum era de aşteptat locul secund  a fost şi este ocupat de către Ford, modelele sale găsindu-se  şi pe celelelte pieţe din lume, cel mai elocvent exemplu fiind  Ford Germania cu sediul în Koln, brand care  concepe şi produce automobile doar pentru piaţa europeană.  

Locul trei pe teritoriul Americii de Nord este ocupat de  Chrysler Motors.

Aceştia din urmă,  după ce au trecut printr-o perioadă destul de nefastă  la începutul aniilor 90, au reuşit să se redreseze după ce s-au unit cu Daimler Benz. În prezent grupul se numeşte Daimler-Chrysler şi demonstrază an de an că  noile modele, rodul colaborării dintre cele două continente, reprezintă singura şansă să poată concura  un GM sau un Ford.                           

Primul exemplu al acestei colaborări a fost  coupe-ul  Chrysler Crossfire, automobil care dispune de un design american şi de o platformă  tehnică şi motorizări de origine Mercedes.

Succesul nu s-a lăsat mult aşteptat , vânzările  lui Crossfire fiind într-o continuă creştere. Pentru a îmbunătăţi şi mai mult  această statistică grupul Daimler –Chrysler  a prezentat anul trecut noua generaţie a berlinei  300 acum denumirea de M fiind înlocuită cu cea de C.                   

Noua maşină impresionează din toate punctele de vedere, designul caroseriei cu liniile sale amintesc de muscle-car  din anii 50-60.  Din orice poziţie a-i privi-o Chrysler 300 C este o limuzină echilibrată, designul impunând respect  şcolii europene .  

Pentru a renaşte segmentul de muscle-car  cei de la Chrysler au lansat recent pe piaţă varianta sportivă a lui 300 C , aceasta numindu-se 300 C  SRT 8. Iniţialele de SRT vin de la  Street and  Racing Tehnology adică  performanţe de top chiar şi pe stradă, aceştia  reuşind să scoată din motorul V8 HEMI o putere maximă de 425 de CP fără supraalimentare.

Cilindreea a fost mărită de la 5,7 litri la 6,1 litri noul propulsor având limita de turaţie la 6.200 rpm.  Cuplul motor de peste 500 de Nm arată şi ele că noul HEMI  este cu adevărat un propulsor performant şi nu doar un banal motor american  care dispune de turaţii asemănătoare diesel-urilor din Europa.  

 Cu 425 de CP   Chrysler  SRT-8  atinge 100 de km/h în aproximativ 5 secunde , însă unele reviste deja au coborât acest timp  sub cinci secunde.  

Transmisia se face printr-o cutie de viteze automată A580 cu cinci rapoarte , aceasta având posibilitatea  să schimbe vitezele şi manual, AutoStick.           

Pentru a parcurge un traseu în siguranţă, Chrysler a echipat SRT 8-ul  standard cu ESP şi discuri de frână sportive  realizate de renumita marcă Brembo.

Jantele din aluminiu sunt de 20 de inch, iar anvelopele  variază de la 245/45 pe  faţă  la  255/45 pe spate.Impresionantul SRT-8 este disponibil doar în două culori, respectiv Bright  Silver şi Brilliant Black.       

Până în prezent SRT a modificat  cinci modele ale lui Chrysler astfel  supersportivul Dodge (marcă a grupului Daimler-Chrysler) Viper SRT 10  cu o putere de peste 500 de CP devine răspunsul americanilor la supersportivele de origine europeană. Alte modele SRT sunt  SRT-4, Dodge Ram SRT-10, şi Crossfire SRT-6 coupe şi Roadster.          

Marca SRT devine din ce în ce mai mult  pentru Chrysler  un tuner oficial asemena  departamentelor  Motorsport de la BMW şi AMG la Mercedes.

Din pacate masinile SRT nu sunt comercializate in Romania in ciuda faptului ca avem un importator care ofera masinile Jeep pentru piata auto din Romania.

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente