Masina din acest test drive este una cu adevarat importanta pentru chinezi, pentru simplul fapt ca vorbim de un model al marcii Omoda, care este complet nou si care are sub capota cea mai noua tehnologie Super Hybrid System.

Tehnic, vorbim de un model bazat pe alte modele ale grupului precum Chery sau Jaecoo, insa cand ne uitam mai bine la masina de fata, vedem ca Omoda incepe sa devina un brand superior lui Chery, pentru ca are elemente premium standard.
Si cand spunem model nou, trebuie sa ne uitam la toate modelele chinezesti ale altor producatori, care se vand in Europa si vedem ca aici vin de obicei modele lansate in Asia in urma cu doi sau patru ani.

Insa, Omoda 7 este o masina care si-a facut prezenta in China doar in urma cu cateva luni, adica este cea mai noua masina a Chery Group care vine in Europa.
CAROSERIE DIFERITA CU ELEMENTE PREMIUM
Inca din primele momente observam faptul ca Omoda 7 este construita diferit fata de un Tiggo 8 sau Jaecoo 5, pentru ca are portiere cu manere clasice de tipul BMW E36 de acum trei decenii, cele mai aerondinamice manere ale unei masini europene in anii ’90.
Omoda renunta la sistemul de maner retractabil, pentru ca oricum in scurt timp urmeaza sa fie interzis chiar si in China din motive de siguranta.

“Greutatea” cu care se deschid portierele, face din start ca acest model Omoda 7 sa fie unul premium fata de un Tiggo 8, BYD Seal U DM-i sau chiar si un Geely Starray EM-i de ultima generatie.
Masina are standard geamuri dublu laminate, care ofera un rafinament tipic unei masini premium, chiar si cand mergi pe autostrada cu peste 150 de km/h, lucru imposibil de spus despre un Chery sau BYD.

TEHNOLOGIE SUPER HYBRID SYSTEM MAI AVANSATA CA SI CEA DE LA BYD!
Sub capota masinii de fata de ascunde singura motorizare comercializata in Europa, versiunea PHEV care poarta numele de Super Hybrid System.
Pentru cei care nu cunosc multe despre Omoda, trebuie spus ca vorbim de un sistem denumit in China Kunpeng Super Electric System (Kunpeng C-DM / Kunpeng Super Hybrid), acesta combinand un motor termic de inalta eficienta ( +43% eficienta) 1.5 turbo, o transmisie DHT (Dedicated Hybrid Transmission), care integreaza doua motoare electrice pentru a oferi peste 270 CP si o eficienta ridicata, care se traduce printr-o autonomie reala incredibila.

Si daca nu crezi, trebuie sa mergi cu un asemenea model pentru a intelege ca vei putea merge lejer peste 1.200 km cu un plin, chiar daca nu bagi masina la incarcat.
Producatorul spune ca masina consuma doar 4.98 l/100 km cand ramai “fara baterie”, insa noi am reusit sa afisam doar un consum real de 5.8 litri.

OMODA CONSUMA PE AUTOSTRADA CU 6 LITRI MAI PUTIN CA O TOYOTA RAV4 HYBRID
Unul dintre cele mai dure teste pe care echipa Autolatest le realizeaza este mersul pe autostrada, cu o viteza maxima putin peste limita legala cu bateria “goala”, zona unde Omoda 7 SHS a demonstrat ca poate avea un parcurs de-a dreptul senzational chiar si in fata unor nume mari precum Toyota sau BYD.

Daca un Seal U DM-i la 135-145 de km/h consuma in medie 10 litri de benzina, iar un RAV4 Hybrid la aceeasi viteza chiar si 12 litri de benzina, Omoda 7 SHS in modul Smart al bateriei consuma doar 7.5 litri la fiecare 100 de km, cifra care da peste cap chiar si calculele multor soferi de masini de generatie veche diesel.
Astfel, in ciuda faptului ca avem un full size SUV extrem de confortabil, cu aproape 280 CP, producatorul a reusit sa realizeze un sistem PHEV care functioneaza ca un REEV la viteze mici, adica care are un consum atat de mic, incat cu un plin de benzina poti merge in modul Hybrid peste 1.000 km.

Si asta fara sa aplici un condus extrem de tipul banda I pe autostrada la 110 km/h, asemenea unei masini electrice, care daca depaseste aceasta granita nu mai ajunge la destinatie.
CONCLUZIILE AUTOLATEST
Omoda 7 este in acest moment masina chinezeasca care atrage cele mai multe priviri, atat din partea soferilor cu modele europene, cat si in special din partea soferilor de Chery, MG sau BYD.
Design-ul este reusit, iar trenul de rulare confortabil ne duce cu gandul la un comportament asemenator cu cel al unui Mercedes GLC, care se vinde cu peste 90.000 euro cu dotari echivalente.

Pretul de achizitie de 39.900 euro cu TVA nu este cel mai mic, insa masina celor de la Omoda are ce sa ofere, atat ca imagine, cat si ca tehnologie, marii perdanti directi fiind BYD Seal U DM-i/Sealion 5 si Chery Tiggo 7/8.

In final nu trebuie sa uitam de garantia de 8 ani sau 160.000 de km, cea mai mare de pe piata in zona producatorilor chinezi.
PRO
Imagine de marca
Design elaborat si reusit
8 ani garantie sau 160.000 de km
Motor termic garantat 1 milion de km
Calitate de fabricatie peste BYD sau Chery
Sistem SHS de aproape 280 CP puternic si eficient
Merge +1.000 km cu un plin fara probleme
Valoare de revanzare fata de BYD sau Chery
Tren de rulare confortabil pe denivelari insa si pe autostrada
CONTRA
Pret relativ mare de achizitie
Portbagaj cu volum discutabil
Lipsa roata de rezerva


FISA TEHNICA
Tip motor PHEV
Codul motorului SQRH4J15
Putere maximă în kW (putere sistem) 205
Putere maximă în CP (putere sistem) 279
Tip transmisie DTH
Clasa poluantă Euro 6e-bis (WLTP) 36EB
Numărul de cilindri 4
Injecție directă
1xTurbo
Numărul de supape 4
Cilindree 1.499 cmc
Putere / Cuplu 105 kW (143 CP) / 215 Nm
Putere maximă la turaţie 5200 rpm
Cuplul maxim la turație 2500 rpm
Motor electric 1 inregrat in cutia de viteza
Putere / Cuplu (Motor electric 1) 150 kW (204 CP) / 310 Nm
Accelerație 0-100km/h 8,4 s
Viteza maximă +180 km/h
Viteza maximă mod EV 40 km/h
Zgomot de conducere 64 dB
Consum mixt (WLTP) 2.4 l/100 km
Consum mixt (WLTP) PHEV (baterie goală) 6.0
Consum mixt (WLTP) 15.1 kWh/100 km
Valoarea CO2 combinată (WLTP) 53 g/km
Autonomie WLTP (electric) 91 km
Capacitate rezervorului 70 L
Baterie LFP Capacitatea bateriei (brută) în kWh 18,3
Putere de încărcare (kW) AC: 6.6 DC:40.0
Lungime 4.660 mm
Lățime 1.875 mm
Înălțime 1.670 mm
Ampatament 2.720 mm
Garda la sol maximă 200 mm
Raza de bracaj 11,0 m
Unghiul de atac 20,0 grade
Unghiul degajare 28,0 grade
Volumul portbagajului 401 l-1265 l
Greutate gol (UE) 1870 kg
Greutate totală maxima 2310 kg
Capacitate de încărcare 440 kg
Sarcina remorcii frânată 12% 1500 kg
Incărcătură remorcă frânată 750 kg






























deci nu stiu ce e cu chinezariile astea care invadeaza- poate prin pret- dar calitate nu prea. De retea de service / piese AM sau mecanici priceputi nu mai vorbim! nu ma dau pe spate cu nimic. consumuri groaznice, probleme de noi, fara istoric …fara fiabilitate dovedita. cam loterie.
si nu uita 7 ani garnatiesau 150.000 de km…..deci poti sa dormi linistit noaptea!
PS- de unde a iesit ca OMODA/ brand chery de altfel- este peste BYD ?
Vezi vanzarile din China pe segmentul termic ( HEV/PHEV!)