Unul dintre modelele care nu se aseamana cu masinile Hyundai este de asemenea si cel mai vechi automobil din gama coreenilor. Acesta se numeste Cerato si reprezinta raspunsul lui Kia in segmentul berlinelor in trei volume din clasa compacta.
Deci, concurenta acestui model este reprezentata de modele precum Renault Megane Sedan, Peugeot 307 sedan (model care nu se importa in Romania), sau generatiile precedente inca construite ale marcilor Skoda (Octavia I) si Opel (Astra Classic).
CAROSERIE si INTERIOR
Kia Cerato este un automobil despre care nu se cunosc foarte multe deoarece in momentul aparitiei pe pietele din afara Romaniei nu a primit o mediatizare cum se cuvine in tara noastra. Aproape nimeni nu cunoaste faptul ca acest Cerato este de fapt vechea Mazda 323 Sedan, model care a fost inlocuit in gama japonezilor de actuala Mazda 3. Kia a juns sa produca acest model Mazda in urma unei intelegeri cu japonezii, rezultatul fiind un automobil spatios si pe alocuri foarte bun calitativ.
Spunem asta deoarece partea superioara a plansei de bord este realizata dintr-o spuma poliuretanica buna calitativ si placuta la atingere.
Restul interiorului se doreste sa ofere o usoara tenta de buna calitate, rezultat care nu este in schimb atins. Pe consola centrala gasim materiale aspre si slabut asamblate, iar materialele textile intalnite pe fetele de usi ne reamintesc de modelele decedatului Daewoo.
SPATIU
Un element deoasebit de apreciat a fost spatiul interior care este disimulat de catre dimensiunile exterioare ale caroseriei. Cinci pasageri stau foarte confortabil indiferent ca vorbim de locurile din fata sau de bancheta din spate. Mai mult cei din spate sunt tratati si mai bine de existenta unei cotiere centrale rabatabile, detaliu care face orice calatorie una confortabila.
O curiozitate a celor de la Kia care nu ne-a placut a fost faptul ca masina este dotata inca de la un nivel de echipare standard cu aer conditionat automat, optiune foarte sumpa la modele concurente, insa un radiocaseton de 100 euro nu este disponibil. De ce? Nu stim! Cat de mult agreeam noi sunetul unui diesel modern parca am vrea sa auzim eventual si o stire sau chiar muzica.
TREN DE RULARE
Kia a dorit ca acest model sa fie unul confortabil iar acest deziderat a fost atins intr-o oarecare masura. Suspensia este conforatabila pe denivelarile ample, insa daca treceti peste sine de tramvai sau mici gropi specifice soselelor atunci psasagerii o sa le simta.
Datorita setarii moi a trenului de rulare singurul comportament care are de suferit este capitolul stabilitate. Acest Cerato ne readuce aminte de experintele cu modelele americane, adevarate cursiere prin desertul Nevada insa deoasebit de instabile pe un circuit extrem de virajat de genul celui Bran-Campulung.
MOTORIZARE
Cea mai mare surpriza a testului a fost motorul noului Cerato. Acesta si-a facut prezenta odata cu ultimul facelift, iar verdictul nostru este unul pozitiv. Daca vechiul motor diesel de 1.5 CRDi nu a facut fata greutatii lui Cerato, acest nou 1.6 CRDi este croit parca pentru acest model.
Acest motor inlocuieste de asemenea si agregatul mai mare de doi litri care dezvolta o putere maxima de 114 CP. Cel nou de 1.6 litri trage bine si ofera celui de la volan un feeling clasic de motorizare diesel care ofera un cuplu bun si adora intr-o oarecare masura si o turatie mai mare pentru a avea un comportament rutier optim.
Noul 1.6 CRDi dezvolta o putere maxima de 115 CP si ofera un cuplu motor de 255 Nm, valoare suficienta pentru greutatea berlinei coreene. Pe autostrada viteza de croaziera a fost de 160 km/h, moment cand acul turometrului arata 3.000 rpm.
Peste aceasta turatie motorul devine zgomotos si ineficient. Consumul de motorina s-a situat la o valoare buna pe tot parcursul testului, in oras masina consumand aproximativ 8.5 litri in conditiile unui stil mai alert, iar extraurban acesta a fost de 6.5 litri.
Turbosuflanta este construita la uzina Honeywell din Bucuresti
CONCLUZIE
Kia Cerato nu se vrea a concura cu modelele mai pretentioase din Europa, iar avantajele sale clar sunt spatiul foarte mare si grupul motorpropulsor deosebit de vivace si economic.
Singurele inconveniente ale masinii sunt pretul de achizitie care poate ajunge si in jurul valorii de 20.000 euro, si garantia de doar trei ani.
Aceasta din urma este un inconvenient deoarece in prezent cand spunem Kia, spunem fara sa constientizam de fapt 7 ani garantie (doar pentru C’eed).
Septembrie 2007