Se pare ca traficantii de tigari risca orice fel de masina doar ca sa-si aduca tigarile ilegal din Ucraina in Romania unde se vand ilegal in toate orasele.
Astfel, în jurul orei 08.45, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, în cooperare cu jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, s-au deplasat pe raza localităţii Laura, comuna Vicovu de Sus, judeţul Suceava, unde au identificat, în curtea unui imobil, un autoturism marca Mercedes GL, cu numere de înmatriculare specifice Bulgariei.
Acesta încerca să iasă din curte, însă în momentul în care cele două persoane ce se aflau în autovehicul au observat lucrătorii noştri, l-au abandonat şi au fugit.
Imediat, s-a pornit în urmărirea persoanelor, însă din cauza terenului accidentat, cu vegetaţie înaltă, nu s-a reuşit reţinerea acestora.
Polițiștii de frontieră au fost informaţi de către fiul proprietarului imobilului despre faptul că în autoturismul abandonat de cele două persoane se află mai multe colete învelite în folie neagră specifice celor ce conţin ţigări.
În urma plângerii penale a persoanei vătămate pentru violare de domiciliu şi cu acordul acesteia, lucrătorii noştri au intrat în curte, unde au descoperit mai multe colete de țigări de contrabandă în interiorul autoturismului.
Drept urmare, autoturismul și coletele au fost duse la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 19.890 pachete cu țigări, de provenienţă Duty-Free, în valoare de 232.713 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 100.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.