Primul reprezentant al noii generaţii este noul CX-5, deja disponibil în România. Mazda CX-5 marchează începutul unei noi ere pentru Mazda – era SKYACTIV.
Dezvoltate integral de companie, tehnologiile SKYACTIV reprezintă motoarele, transmisiile, şasiurile şi caroseriile noi şi inovative, şi totodată elementele de bază ale orcărui model începând cu CX-5. Aceste tehnologii sunt destinate maşinilor accesibile şi economice, dar care livrează plăcerea de a conduce şi sunt prietenoase cu mediul înconjurător.
Cifrele sunt într-adevăr impresionante: cu 4,6l/100 km şi 119 g/km, CX-5 echipat cu motorizarea diesel SKYACTIV-D prezintă niveluri combinate ale consumului şi ale emisiilor care se numără printre cele mai bune din segment, atât la nivel european, cât şi mondial. Totodată, motorizarea pe benzină din dotarea CX-5 a obţinut cotaţii de top şi în statisticile din SUA.
Aceste motoare nu se bazează pe metodele obişnuite folosite de industria auto în prezent pentru a eficientiza emisiile, cum sunt scăderea dimensiunii sau motoarele electrice. Mazda oferă o alternativă realistă şi de încredere, tehnologiile SKYACTIV şi CX-5 primind premii la nivel global chiar înainte de a fi comercializate.
Raţionamentul din spatele SKYACTIV se bazează pe faptul că arderea internă va rămâne tehnologia predominantă pentru motoare în următorii 10 ani, cu o prezenţă de cel puţin 80% în industrie. Având în vedere că motorul cu ardere internă operează la doar 40% din eficienţă, există încă mult loc pentru îmbunătăţire.
Mazda şi-a propus să redefinească bazele puterii generate prin combustie internă, propunând o serie de inovaţii. Obiectivul este de a înlocui progresiv aceste elemente de bază îmbunătăţite – motorizările SKYACTIV diesel şi benzină – cu tehnologii avansate. De la sistemul i-stop şi frânarea regenerativă până la sistemele hibride şi alte tehnologii, eficienţa va continua să crească.
Pentru modelul cu tracţiune faţă şi echipat cu motorizarea SKYACTIV-D 2,2l de 150 CP şi cutie manuală cu 6 trepte
Premii recente: SUV-ul anului (Motor Mundial, Spania), Inovaţia tehnologică a anului (Comitetul Jurnaliştilor Auto, Cehia), locul 2 în Maşina Anului în Elveţia, premiul pentru inovaţie (Fleet World Honours, Marea Britanie), Golden Plaque pentru relizări tehnologice (categorie în Maşina Anului Croaţia), Cel mai bun SUV (Motorweek, SUA), Crossoverul Anului (Autobytel, SUA), Ward’s 10 Best Engines 2012 (SUA), Premiul Mondial pentru Tehnologie de mediu Nikkei (Japonia) etc.