Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

Service-urile auto Bosch aniversează 90 de ani de existenţă!

Bazele pentru crearea unei astfel de reţele au fost puse la 1 ianuarie 1921. Astfel, atelierul de service auto din Hamburg Max Eisenmann & Co. a devenit primul „atelier oficial demontare şi reparaţii al Robert Bosch A.G.”. Aşa a început era „Bosch Service”. Astăzi, 90 de ani mai târziu, organizaţia Bosch Service este cea mai mare reţea de service-uri auto independente, cu peste 15.000 de unităţi, în 147 de ţări.

Între 1910 şi 1925, numărul de autovehicule produse în Germania a crescut de la 14.000 la peste 70.000 de unităţi pe an. Odată cu creşterea numărului de motorizări s-au diversificat şi metodele de reparare. Pe lângă sisteme de aprindere, Bosch a lansat pe piaţă, începând cu 1913, şi alte componente electrice, ca de exemplu generatoare,demaroare, faruri şi claxoane, care au început să fie în curând folosite la nivel mondial – Bosch devenise deja o companie cu 6.700 de angajaţi la acea dată.

Încă din 1920 au existat centre de vânzareBosch cu aşa-numite ’’hale de montare’’, mai întâi în zonele rurale din Germania şi apoi înoraşe ca Budapesta, Geneva, Milano, Praga sau Viena. Totuşi, în acel moment, reţeaua de service-uri nu era suficient de puternică pentru a deveni o reţea cu acoperire naţională. Totul s-a schimbat în 1921, odată cu apariţia primului service auto Bosch în Hamburg şi cu extinderea continuă a reţelei de service-uri Bosch.

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente