Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

Rombat a implinit 30 de ani de existenta!

Bilanţul financiar arată că, după Revoluţie, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 600%. În primele trei trimestre din 2010, Rombat a vândut peste 1,4 milioane de acumulatori, în creştere faţă de perioada similară a anului trecut. Cel mai mare producător de acumulatori auto din România, Rombat SA, împlineşte 30 de ani de activitate. Compania a fost înfiinţată în 1980, ca o secţie de acumulatoare în cadrul unei întreprinderi de stat. Cifrele din ultimii 30 de ani arată o creştere constantă, iar indicatorii financiari de după Revoluţie demonstrează un ascendent spectaculos.

Aceeaşi evoluţie se observă şi în datele privind vânzările. Dacă, în 1990, compania a vândut 234.000 de unităţi, anul trecut numărul acestora a ajuns la 1.960.098, ceea ce reprezintă o creştere de peste 800%. Evoluţia este rezultatul efortului întregii echipe şi a încrederii acordate de acţionari, care au investit 32,4 milioane de USD din 1990 în 2009. “După 1990, ROMBAT a început un program de investiţii masiv şi a recurs la tehnologii moderne, unele în premieră pentru România. Progresul tehnic din ultimii 20 de ani este evident în înalta calitate a produselor pe care le oferim astăzi, despre care putem spune că se bazează pe cea mai modernă tehnologie disponibilă. ROMBAT a devenit, dintr-o secţie a unei întreprinderi de stat, o companie modernă şi liderul pieţei de profil din România”, a declarat Ioan Repede, directorul general al Rombat SA. În 2009, ROMBAT deţinea în România o cotă de piaţă de 51 pe segmentul After Market şi 65% pe total (inclusiv Dacia).

Ultimele rezultate disponibile confirmă previziunile privind creşterea vânzărilor Rombat în 2010. Conform datelor publicate în primele zile ale lunii octombrie 2010, compania a înregistrat vânzări de 1.406.215 acumulatori în precedentele nouă luni ale anului. Creşterea s-a datorat continuării programului de investiţii şi anul acesta: Rombat S.A. a deschis două noi centre regionale, la Brăila şi Bucureşti, pentru a-şi consolida poziţia în teritoriu şi a fi cât mai aproape de clienţi.

„Estimăm că 2010 va fi un an cu vânzări puternice, care vor creşte peste nivelul din 2009, deşi anul trecut a fost la rândul lui unul bun pentru Rombat. Menţinerea creşterii an de an nu este un obiectiv uşor de atins, într-un moment în care industria auto trece prin clipe dificile, dar investiţiile din această perioadă şi răspunsul clienţilor noştri ne dau încredere în faptul că vom continua să ne dezvoltăm”, a declarat Elena Sava, director de marketing ROMBAT. Nivelul estimat al vânzărilor pentru acest an este de peste 2,1 milioane de unităţi. Alte informaţii generale despre ROMBAT: – 

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente