PSD a anulat contractul cu COMSA pentru Lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva! CNAIR termina lucrarile pe cont propriu

Articole Interesante

Este vorba de celebrul Lot 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva care este finalizat de mai bine de 16 zile insa antreprenorul nu a finalizat ultimii 1% din aceasta autostrada pentru ca cer bani in plus pentru lucrari aditionale.

Razvan Cuc PSD:


„Nu voi fi de acord ca CNAIR să deschidă un lot de autostradă dacă din punct de vedere calitativ nu îndeplinește condițiile, mai ales de siguranță. (…) Această firmă, Comsa, este în pericol să pățească următoarele lucruri – rezilierea contractului, reținerea sumelor care sunt depuse pentru garanție, neplata restului care mai este de plătit de companie, certificatul negativ constatator. Noi nu mai negociem.

Negocierea s-a făcut când s-a semnat contractul. Lucrurile sunt clare – ori faceți cum trebuie să faceți, dacă nu ne despărțim. Eu m-am săturat de acest ping-pong. Lucrurile au fost clare în ceea ce mă privește – garanție extinsă sau reziliere”, a spus ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, la o conferință care a avut loc luni, la sediul instituției.

CNAIR a dat un ultimatum pe 15 august constructorului ca în zece zile să remedieze problemele, altfel contractul va fi reziliat. Societatea civilă a cerut constant deschiderea traficului întrucât problemele semnalate nu țin de partea carosabilă și pot fi remediate în paralel. 


ProInfrastructura spune ca antreprenorul are dreptate si in instanta vor castiga procesele:

CNAIR a reziliat contractul lotului 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva!!! La 16 zile de când tronsonul de 21 km aflat la un procent fizic de 99% putea fi dat în trafic, ministrul Cuc și executanții lui din CNAIR au persistat în șantajarea constructorului și obligarea acestuia de a accepta o extindere a garanției tuturor lucrărilor de la 4 la 10 ani, neluând în calcul în niciun moment deschiderea autostrăzii. Imaginați-vă rezilierea unui contract al unei case unde mai trebuie pus un bec. Pentru profesioniștii din domeniul infrastructurii de transport așa ceva este de neimaginat.


Probabil vorbim de o premieră la nivel mondial. Nodul Holdea (parte a altui contract cu același antreprenor) NU este reziliat, iar unul dintre cele două ecoducte construite NU a fost inclus și nici plătit în cel reziliat astăzi. În concluzie, inaugurarea celor 21 de km devine incertă.

Singurul lucru sigur este că statul român va pierde definitiv garanția de 4 ani și că vom avea mulți ani de procese în urma cărora riscăm să plătim tot noi, contribuabilii români, daune financiare de zeci de milioane constructorului”.


Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Galerie Foto

Articole Recente