Primul sistem de navigatie relativ functional a fost lansat de Honda in 1981 si avea un sistem de harti de hartie care se aplicau manual in functie de zona unde mergea masina.
CUM FUNCTIONEAZA?
Japonezii au descoperit ca un giroscop pe bază de heliu va fi cea mai bună variantă. Şi au constatat că lipsa de precizie era cauzată de impuritatea heliului, în interior nimerind şi aer atmosferic la producţie.
Au încercat să-şi convingă furnizorii să depună efortul producţiei în vacuum, cu injectarea heliului pur, dar aceştia erau reticenţi că o asemenea tehnologie va ajunge vreodată în producţie.
Spre deosebire de sistemele de azi, Gyrocator nu folosea semnalul GPS de la sateliţi pentru stabili poziţia sa în spaţiu, ci funcţiona principiul inerţial, adică îşi calcula poziţia pe hartă printr-un microprocesor având câteva date — confirmarea mişcării şi direcţia de la giroscopul menţionat mai sus, şi datele despre viteză şi kilometrii parcurşi, pe care-i deducea din datele primite de la o roată dinţată adiţională, instalată în interiorul cutiei de viteze.
Turaţiile acesteia erau traduse în viteză şi distanţă parcursă.
HARTI APLICATE MANUAL!
Clientul noii Honda Accord 1981 primea o carte cu hărţile ţări lui, eventual putea cumpăra şi ţările din jur. În carte se aflau acele hărţi, unele chiar cu diferit nivel de scalare, pe care le introduceai mecanic în sistem, ca un soi de diapozitive.
Prin indicatoarele sistemului, setai poziţia actuală pe hartă a maşinii, iar apoi şi punctul unde vrei să ajungi şi porneai mişcarea. Sistemul actualiza în timp real poziţia maşinii pe hartă şi din când în când îţi afişa o direcţie orientativă de deplasare, dar nu-ţi spunea la fiecare intersecţie să o iei la dreapta sau la stânga.
Pur şi simplu te uitai pe hartă şi înţelegeai dacă mergi în direcţia corectă, în tabloul mare al hărţii.