Fotografii prezenţi la eveniment le-au stricat secretul bavarezilor. Conceptul viitorului BMW M5, programat pentru prezentare abia în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, a fost deja fotografiat în cadrul unui eveniment intern pe care BMW l-a organizat la Munchen. Maşina din imagini nu este modelul care va intra în serie, însă, la fel ca orice alt concept de pre-producţie, M5 Concept va prelua în serie 99% dintre liniile prototipului pe care îl puteţi admira în fotografii. Modelul de serie, pe care îl vom putea admira în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt în toamna acestui an, este bazat pe actuala generaţie Seria 5.
Sub capotă, noul M5 va primi o versiunea uşor modificată a motorului V8 bi-turbo prezentat deja pe X5M şi X6M. Vorbim de o unitate mai uşoară, mai puternică şi mai ecologică decât vechiul V10, cifrele oficiale ale performanţei şi ale puterii urmând să fie făcute publice înainte de lansarea modelului de serie. Deocamdata, zvonurile vorbesc de 600 de cai putere, însă această cifră trebuie privită cu rezerve