Un facelift destul de discret, pentru că X6 se pare că nu prea are nevoie de modificări majore. Cea mai vizibilă trăsătură a acestui facelift o regăsim în partea frontală, unde farurile cu Xenon pot fi înlocuite, opţional, cu unele adaptive cu LED, care arată mai high-tech.
Semnalizatoarele sunt şi ele cu LED-uri, iar în partea superioară este acum o “pleoapă” cu un efect estetic puternic.
Spoilerul frontal este aproape nemodificat, doar fantele laterale având dreptul la nişte ornamente care diferenţiază clar faceliftul de versiunea anterioară , mai ales că şi proiectoarele de ceaţă au fost mutate mai înspre exterior. În rest, stopurile rămân la fel ca formă, dar sunt şi ele dotate cu LED-uri, iar evacuările renunţă la forma circulară pentru una trapezoidală. Se mai remarcă adoptarea unor bare de amarare interesante pe acoperiş.
Din punct de vedere tehnic, versiunile de bază pe benzină sunt X6 xDrive35i (turbo de 3,0 litri cu 6 cilindri în linie, care dezvoltă 300 CP) şi X6 xDrive50i (V8 turbo de 4,4 litri şi 400 CP), ambele beneficiind de cutie de viteze ZF automată cu 8 trepte.
Prin opţiunea M Performance Package, cele două versiuni pot fi upgradate cu 15 CP, respectiv 40 CP, dar pachetul mai cuprinde şi jante de 20 inch, setări specifice ale suspensiei, precum şi diverse accesorii exterioare şi interioare.
Versiunea de top rămâne BMW X6 M, cu un V8 de 555 CP şi o cutie automată cu 6 trepte M-Sport.
La capitolul diesel, avem parte de două versiuni: X6 xDrive30d de 245 CP şi X6 xDrive40d de 306 CP, ambele beneficiind de un diesel common-rail de 3,0 litri.