Antreprenorul a intensificat mobilizarea pe șantier și se lucrează în ritm accelerat la montarea segmentelor de tablier. Până în acest moment, au fost aduse în șantier un număr de 56 de segmente dintr-un total de 86 fabricate.
Operațiunile se desfășoară în condiții optime, datorită evoluției meteo favorabile din ultima perioadă.
De asemenea, continuă lucrările de construcție a drumurilor de legătură, fiind în curs de construcție pasajul peste calea ferată, sensurile giratorii, viaductele de acces la malurile Brăila și Jijila, stația de taxare, precum și girația de la km 8 – conexiune cu drumul de legătură Smârdan – Măcin.
Solutia tehnica si realizarea podului este a companiei japoneze IHI care demonstreaza ca se poate lucra si in Romania in ciuda crizei coronavirus sau a crizei economice.
In urma cu 12 luni fostul Ministru al Transporturilor a modificat planul mai vechi al podului care nu avea sosele de legatura! Incompetentii de la CNAIR au fost obligati sa revizuiasca soselele de legatura din Bralia, Macin si Galati pentru a se conecta eficient la acest pod.