Opel a dezvăluit o nouă interpretare a emblemei sale reprezentative, „Blitz“, care va fi prezentă pe vehiculele de serie începând cu anul 2024.
Aceasta va rămâne un element central pentru Opel Compass, una dintre principalele caracteristici ale filozofiei de design captivante și aclamate de critici a constructorului auto din Rüsselsheim, continuând în același timp să se poziționeze cu mândrie în centrul imaginii mărcii, Opel Vizor.
Fulgerul – sau „Blitz“ în germană – este strâns asociat cu electricitatea și este emblema perfectă pentru ilustrarea modului în care Opel abordează era electromobilității.
„Fulgerul nostru este mai relevant ca niciodată. Nu numai că simbolizează angajamentul
nostru față de democratizarea inovației și a mobilității, ci transmite și angajamentul de a
deveni o marcă 100% electrică în Europa până în 2028.
În acest an, vom avea deja 15 modele electrificate în portofoliu și putem spune cu mândrie că Opel este electric“, a declarat Florian Huettl, CEO Opel.
„Fulgerul este simbolul filozofiei noastre de design „Îndrăzneț și Pur“. Noul „Blitz“, incisiv și plin de încredere, intersectează inelul de fixare pur, conferind emblemei noastre iconice un aspect modern și progresiv.
Aceasta se poziționează cu mândrie în centrul busolei, care este principiul nostru cheie de design grafic. Busola este coloana vertebrală a elementelor noastre de design din față, din spate și din interior“, a declarat Mark Adams, vicepreședinte pentru design.
Numele de Opel Blitz a ramas in istorie si pentru ca asa se numea celebrul camion al germanilor in cel Al Doilea Razboi Mondial, camion furat de catre sovietici pentru a realiza marca GAZ.