Deputaţii au adoptat, marţi, cu 153 de voturi favorabile, 123 “împotrivă” şi o abţinere, Ordonanţa Guvernului care prevede obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă, Camera fiind for decizional.
Neechiparea cu anvelope de iarnă, precum şi cu lanţuri în cazul vehiculelor de transport marfă de peste 3,5 tone şi a celor de transport de persoane cu peste nouă locuri atrage reţinerea talonului auto şi a unei amenzi cuprinse între 2.500 şi 4.000 de lei. În caz de accident, la sancţionarea cu amendă se adaugă o sumă dedicată reparării drumurilor şi despăgubirilor pentru pagubele produse.
De asemenea, conform definiţiei prevăzute de reglementare, cauciucurile “all-seasons” sunt acceptate ca fiind anvelope de iarnă. Actul normativ stipulează aplicarea de către Registrul Auto Român a sancţiunilor referitoare la starea tehnică a autovehiculelor comerciale în cazul controalelor tehnice efectuate de către RAR împreună cu Poliţia Română. Obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă se impune începând cu data de 1 noiembrie a fiecărui an până la 1 martie.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ, aprobat de Senat pe 26 aprilie. Conform proiectului, conducătorii vehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă în sezonul rece vor fi penalizaţi cu 9 până la 20 de puncte, amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al maşinii. “Definiţia acestor anvelope este dată exact aşa cum este în directiva europeană şi fac specificaţia că include cauciucurile all season, cele care au fost foarte des invocate în dezbaterile publice”, a spus ministrul.
În cazul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al celor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, maşina trebuie echipată cu anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi/sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. “Obligativitatea este pentru toate tipurile de autovehicule. Se face distincţie în cazul autovehiculelor de marfă şi a celor care au tracţiune, ele sunt obligate să fie dotate pe axele motoare. Este obligatoriu pe cele patru roţi atunci când discutăm despre autoturisme, iar atunci când discutăm despre autovehiculele de marfă sunt obligatorii pe axele de tracţiune”, a explicat Boagiu.