Evenimentul IRONMAN a avut loc pentru prima dată în Finlanda, anul trecut. Această competiție atâtde populară este, și anul acesta, sold-out.
Lahti va deveni, pentru a doua oară, locul în care se voraduna peste 2,000 de pasionați de triatlon din toată lumea.Cea mai interesantă parte a acestei competiții este intervalul de timp în care va avea loc: participanțiivor ajunge la finalul cursei după miezul nopții – după un mix de înot, ciclism și alergare pe o distanțătotală de 70.3 mile (113 km).
Nokian Tyres este, și anul acesta, principalul partener și sponsor al evenimentului. Nokian Tyresîncurajează un stil de viață activ, atât în rândul amatorilor, cât și în rândul atleților profesioniști.Bucuria de a fi împreună, de a-i susține pe cei din jurul tău și de spune „DA” oricărei provocări suntcâteva dintre valorile pe care le împărtășesc, deopotrivă, comunitatea de triatleți și compania NokianTyres.
“Evenimentul de anul trecut a avut foarte mult succes și, cu acest prilej, Nokian Tyres s-a apropiatfoarte mult de persoanele care fac mișcare. Acest eveniment este, de asemenea, un prilej pentru aîncuraja echipa Nokian Tyres și partenerii companiei să acorde mai multă atenție mișcării și săîncerce mereu să își depășească propriile limite.”, spune Antti-Jussi Tähtinen, Vice Președinte alDepartamentului de Marketing, Nokian Tyres.
Angajații Nokian Tyres, încurajați să participe și ei la competiția IronmanO parte dintre angajații Nokian Tyres vor participa și ei la competiție, inclusiv Președintele și CEO-ulcompaniei.Unul dintre participanți este Kalle Mikkonen, un fost canoist care lucrează în prezent ca tehnician în Departamentul de Dezvoltare a Produselor.
Mikkonen și-a petrecut ani întregi concurând la cele maimari competiții din lume și și-a încheiat cariera de sportiv la Jocurile Olimpice din Beijing, în anul2008.
A încercat triatlonul pentru prima dată anul trecut, în cadrul competiției Hakkapeliitta.“În acel moment, am realizat că îmi lipsea sentimentul acela de ambiție pe care îl aveam atunci cândfăceam sport de performanță, chiar dacă acum rezultatele nu mai contează.
Particip la evenimentul Ironman din Lahti cu mult entuziasm și curiozitate. Abia aștept să văd cum arată experiențele pe carele voi trăi în ziua competiției.”, spune Mikkonen.
Stilul de viață activ a devenit parte din rutina lui Mikkonen și a familiei lui. Acesta profită de oriceeveniment sportiv care se ivește din partea angajatorului și nu refuză nicio competiție care contribuiela bunăstarea lui fizică și mentală.