Star Transmission, deţinută de concernul german Daimler, a inaugurat joi, la Sebeş, o unitate de montaj cutii viteză cu dublu ambreiaj pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiţia pentru hala de producţie cu o suprafaţă de circa 13.000 de metri pătraţi fiind de aproape 40 milioane euro.
Star Transmission a mai deschis, în iulie, la Sebeş o unitate de producţie pentru asamblarea cutiilor de viteze automate pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiţie prin care au fost create aproximativ 250 de noi locuri de muncă.
Pe de altă parte, Daimler a anunţat în luna aprilie a anului trecut că va investi peste 300 milioane euro în România pentru extinderea producţiei de cutii de viteze, destinate Mercedes-Benz, la subsidiara locală Star Transmission din Sebeş.
Firma Star Assembly, deţinută de concernul german Daimler, a primit un ajutor de stat de 37,4 milioane euro pentru construcţia unei unităţi de producţie de transmisii automate la Sebeş, investiţia totală ridicându-se la circa 238 milioane euro.