Se pare ca aceasta regementare intra in vigoare incepand cu martie 2021 in Sectorul 1 unde primarul USR a decis ca este ceva normal ca sa creasca acest cost de la 78 lei pe an la 600 de lei.
Potrivit proiectului, pentru rezervarea unei parcări de reședință standard doar pe timpul nopții, între orele 18.00 – 8.00, șoferii trebuie să achite 270 de lei anual sau 25 de lei pe lună.

Cei care închiriază aceste tipuri de parcare nu au dreptul să blocheze locurile respective în timpul zile, altfel pot fi amendaţi. Între orele 8.00 și 18.00 pe locul respectiv poate parca orice persoană care tranzitează zona, în cazul în care parcarea este liberă.

”Pentru locul de parcare de reședință în regim de folosință non-stop, cu folosirea, în exclusivitate, a locului de parcare, taxa de parcare datorată, anual, de către utilizatorii locurilor de parcare din parcările publice reședință, este de 600 de lei”, se arată la capitolul 5- Taxa pentru utilizarea locurilor de parcare din parcările publice de reședință.
Din același document aflăm că taxa se plătește anticipat pentru luna sau anul în curs, în termen de trei zile lucrătoare, de la primirea notificării de plată de la Administrația Domeniului Public (ADP).

Mai jos vezi cum raspund bucurestenii la aflarea vestii ca trebuie sa plateasca mai mult in 2021!












