Întrebat despre taxa pentru poluare pentru maşini prevăzută în PNRR, Dan Vîlceanu, viitor ministru al Fondurilor Europene a explicat că nu a fost stabilit ceva privind acest aspect, însă va trebui gândit un mecanism pentru ca România să se încadreze în principiul poluatorul plăteşte.
Chestionat de când ar putea fi introdusă această taxă, el a replicat: „Eu am spus şi în cadrul audierilor, avem nevoie de schimbări legislative astfel încât să putem atrage aceşti bani şi să ducem la bun sfârşit acest PNRR şi foarte multe dintre ele se vor întâmpla în Parlament. O să vă spun când. Nu aş putea să vă spun în acest moment”.
„An de an vin tot mai mulți bani, astfel încât parcul auto să se înnoiască cu noi tehnologii, automobile electrice, și cu toate programele pe care le avem, programul Rabla pentru înnoirea parcului auto. Politica este de descurajare a importului de mașini rulate și de înnoire a parcului auto.
Tot în PNRR sunt o serie de măsuri pentru creșterea numărului de stații de încărcare. Am avut o discuție cu ministrul Cseke Attila referitoare la faptul că ne dorim ca în fiecare localitate prin PNRR să fie finanțată o stație de încărcare. Pe viitor microbuzele școlare care vor fi cumpărate de acum înainte să fie electrice”, a spus Dan Vîlceanu.
Întrebat de schimbarea legislației pentru ca transportatorii să nu mai plătească rovinita pe intervale de timp, ci în funcție de alte criterii, precum numărul de kilometri parcurși sau greutatea transportului, Vîlceanu a spus că rămâne de văzut care va fi exact calendarul de implementare.
ISTORIA TAXE DE MEDIU, AUTO DE PRIMA INMATRICULARE:
De la 1 februarie 2017, taxa auto a fost eliminată, iar toţi cei care plătiseră o sumă la înmatricularea autovehiculelor şi-au primit banii înapoi de la stat.
Pe data de 9 septembrie 2019, Ministerul Finanţelor Publice (MFP), prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), anunţa că a restituit taxe auto (taxa auto pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu) tuturor contribuabililor români care au depus documentaţii complete.
Potrivit datelor de la momentul respectiv, începând din 2017, ANAF a restituit taxe auto în valoare totală de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse şi aprobate.
Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană.
La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.
Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.