Hyundai testeaza, in conditii de iarna, primul model dezvoltat in cadrul diviziei de performanta a marcii. i30N, cel de-al treilea membru al familiei i30, va fi lansat in Europa in a doua jumatate a anului 2017, dupa debutul versiunii in cinci usi din luna ianuarie, precum si a variantei i30 Wagon in cadrul Salonului Auto de laGeneva, in luna martie.
Hyundai i30N a fost dezvoltat avand ca sursa de inspiratie domeniul motorsport. Pe parcursul testarilor din Suedia, Thierry Neuville, pilotul Hyundai Motorsport din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri, a verificat performantele autovehiculului pe un lac inghetat.
„Clientii sunt foarte interesati de noul model, motiv pentru care sunt fericit ca am avut sansa de a fi implicat in proiect. Inginerii Hyundai au acordat o atentie deosebita pentru dezvoltarea cutiei de viteze si a diferentialului.
De asemenea, autovehiculul dispune de tractiune si stabilitate sporite in conditii de drum alunecos, fiind totodata usor de manevrat. Un conducator auto va beneficia de o senzatie similara de condus cu cea oferita de o masina de curse”, a declarat Thierry Neuville.