Ford a anuntat astazi ca peste 30.000 de muncitori nu mai trebuie sa vina la munca pentru ca telemunca este mult mai profitabila pentru Ford Motor Company.
Aceasta stire se traduce prin obligarea a peste 30.000 de angajati Ford sa nu mai vina la munca cu motivul ca Ford nu mai trebuie sa plateasca chirie, intretinerea cladirilor sau alte taxe/asigurari cu personalul.

Conform acestor informatii Ford face primul pas in reducerea serioasa a personaululu, adica sa inceapa o serie de CONCEDIERI MASIVE care pot avea loc in toate tarile unde Ford are uzine.
Adica ne asteptam si la concedieri la uzina Ford de la Craiova care in urma cu cateva zile a intrat in IMPAS pentru ca marca nu mai are microcipuri pentru a continua productia.

“Ford, companie prezentă şi în România, a precizat că deficitul de cipuri, combinat cu o lipsă de componente provocată de furtunile de zăpadă care au lovit centrul SUA, au obligat compania să construiască vehicule fără anumite componente, pe care le va depozita „pentru câteva săptămâni”, până când vor putea fi finalizate şi livrate. Numărul vehiculelor afectate este de ordinul „miilor”, a precizat un purtător de cuvânt de la Ford.
De asemenea, Ford a decis să suspende producţia la uzinele din Louisville, Kentucky, şi Koln, Germania.

Costurile asociate cu aceste acţiuni sunt incluse în precedentele sale estimări conform cărora profitul realizat în acest an ar putea fi diminuat cu 1 până la 2,5 miliarde de dolari din cauza lipsei de cipuri.”

In prezent marii constructori de automobile incearca sa gaseasca motive pentru care sa reduca costurile cu muncitorii, problema serioasa in acest moment cand economia mondiala intra in scadere iar cerera de masini noi este intr-o continua scadere.
















