Pe Autostrada de Centură București A0, în continuare sunt autorizați și se lucrează doar pe 1,7 km (abia astăzi s-au mai autorizat 15 km) din cei peste 100 de km ai centurii, deși Ministerul Transporturilor și CNAIR au promis în septembrie și, apoi, octombrie că toate sectoarele de pe semi-inelul sudic (52 km) vor fi autorizate.
Pe cei 1,7 km aflați în lucru pe tronsonul 2 al sectorului sudic, turcii de la Alsim Alarko execută coloanele forate ale viaductului peste calea ferată București-Giurgiu.
În plus, se lucrează la podețe și la terasamente. Avansul lucrărilor este unul modest, însă mobilizarea este afectată de frontul de lucru extrem de redus (doar 10% din contract era autorizat până astăzi).

Ne exprimăm speranța ca, după ce s-a autorizat astăzi și construirea celorlalți 15 km ai tronsonului, cursul lucrărilor să intre pe un făgaș normal.
Pe jumătatea nordică a centurii (50 km) a fost expropriată doar jumătate din suprafața de teren necesară proiectului. Din cele 4 tronsoane scoase la licitație în 2019, doar tronsonul 4 (4,5 km) a fost contractat în august către UMB, pe restul sectoarelor fiind depuse numeroase contestații.

Solicităm Ministerului Transporturilor și CNAIR să soluționeze de urgență toate problemele birocratice restante, să autorizeze execuția lucrărilor pe întreaga Autostradă de Centură București A0 Sud și să finalizeze exproprierile și semnarea contractelor pe sectorul nordic.
