Amânată de mai bine de 5 ori, inaugurarea a avut loc într-un final, spre bucuria şoferilor, dar mai ales a locuitorilor Făgetului.
Anunţul, venit după orele prânzului, a fost unul care i-a luat prin surprindere atât pe şoferi, cât şi pe oamenii de presă, care ştiau că nici luni nu vor putea să circule pe scurta porţiune de autostradă, conform declaraţiilor oficialilor CNAIR.
Odată cu darea în utilizare a celor 15 kilometri de autostradă, oraşul Făget scapă de traficul greu care tranzita strada principală a acestuia, compus din transportatoare de mare tonaj care blocau des circulaţia în oraş.
Inaugurarea a fost sărbătorită cu câte un pahar de pălincă, fiind făcută fără prea mare fast şi după ce CNAIR a anunţat de mai multe ori că deschide drumul de mare viteză, însă fără să îl şi inaugureze în realitate.
- Lot 1 Traian Vuia – Sanovita, 27,4 km: Constructori: Tirrena Scavi, Societa Italiana per Condotte d’Acqua si Cossi Costruzioni, cost: 681,04 milioane lei.
- Lot 2 Cosevita – Traian Vuia, 28,6 km: Constructori: JV Salini SPA si Secol SPA, cost: 128 milioane euro
- Lot 3 Ilia – Cosevita, 21,2 km: Constructori: Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA si Arcadis Eurometudes SA, Cost: 132 milioane euro
- Lot 4 Soimus – Ilia, 22,1 km: Constructori: Tehnostrade, Spedition UMB, Cost: 419,4 milioane lei fara TVA