La sfârşitul anului trecut, reţeaua de drumuri publice totaliza 85.362 de kilometri, din care 17.272 km (20,2%) erau drumuri naţionale, 35.505 kilometri (41,6%) – drumuri judeţene, iar 32.585 de kilometri (38,2%) – drumuri comunale.
Din totalul drumurilor naţionale din România, peste 16.000 de kilometri erau modernizate la sfârşitul lui 2014 (mai muilt cu 216 kilometri decât la sfârşitul lui 2013), 905 kilometri erau drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare (în scădere cu 44 de kilometri), însă ruşinea infrastructurii româneşti este reprezentată de drumurile naţionale pietruite sau, mai rău, de pământ.
Astfel, infrastructura românească încă „se mândrea“ la sfârşitul anului trecut cu 224 de kilometri de drum naţional pietruit (mai puţin cu 10 kilometri faţă de situaţia de la finalul lui 2013) şi cu 15 kimoletri de drum naţional de pământ.
Acestea din urmă nu au fost niciodată asfaltate, nu sunt nici măcar pietruite, dar au statutul oficial de drum naţional.
Situaţia aceasta cu DN-urile de pământ este consemnată încă de la primele raportări statistice privind căile de transport ale României, respectiv din anul 2007.
Pe atunci, România avea 17 kilometri de poteci desfundate cu statut de drum naţional – ruşinea Europei – şi iată că în cei opt ani trecuţi de atunci nu au fost modernizaţi decât doi kilometri.
Drumul Naţional 5A (în judeţul Giurgiu), Drumul Naţional 65D (în Argeş, la câţiva kilometri de Piteşti) şi Drumul Naţional 1T (în Sălaj) sunt tronsoanele care, deşi n-au fost pietruite, nici măcar asanate, sunt de pământ şi au pretenţii de DN.
