In urma cu putin timp compania austriaca Porr a anuntat ca a finalizat doua dintre cele mai mari tuneluri auto realizate in Romania.
Pe șantierul astăzi a avut loc turnarea betonului și decofrarea ultimului segment de tunel la nivel de structură de rezistență.
Pentru ambele tuneluri fost folosit un Cofraj hidraulic special care a realizat aceasta Operațiune pe Secțiuni de 12,5 metri.

Astfel a fost încheiata cea mai importantă activitate din acest șantier și sunt in curs de realizare celelalte lucrări printre care cele de instalații, finisaje și infrastructura căii de rulare. La construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile.
Antreprenorul are mobilizate în șantier, pe tot lotul, peste 600 persoane și 210 utilaje și echipamente de construcții iar procentul de execuție a depășit 80%.

Lucrările pe această secțiune au început în vara anului 2023, iar progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), antreprenorul având o mobilizare foarte bună și posibilitatea de a circula pe acest lot chiar de anul viitor (luna august).

Lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni are o lungime de aproape 10 kilometri, iar valoarea contractului este de 1,7 miliarde lei (34 milioane de euro/km).












