Informaţia a fost publicată astăzi de Automotive News, publicaţie ai căror jurnalişti susţin că au discutat despre acest subiect cu surse interne din cadrul ambelor părţi. Deşi oficialii VW încep să-şi arate afecţiunea pentru Alfa Romeo, italienii din Grupul Fiat nu vor să audă de o eventuală vânzare a mărcii. Conform acestora, zvonurile legate de interesul Volkswagen pentru Alfa Romeo nu sunt deloc nefondate, dorinţa constructorului german fiind aceea de a cumpăra Alfa şi de a transforma marca din Milano într-una foarte mare. Din păcate pentru germani, dorinţele VW Group se lovesc de cele ale italienilor de la Fiat Group, care nu au nicio intenţie să scoată Alfa la mezat. DECLARAŢII ŞI DORINŢE Informaţiile au fost confirmate de sursele citate de Automotive News, chiar dacă preşedintele VW Group, Martin Minterkorn, a susţinut cu mai multe ocazii că, după cumpărarea a 20% din Suzuki şi a mărcilor Porsche şi Italdesign Giugiaro, campania de achiziţii s-a încheiat. Cu toate acestea, cumpărarea brandului italian este o soluţie înbrăţişată de mulţi oficiali din interiorul companiei germane, printre fanii acestei mutări numărându-se Ferdinand Piech, preşedintele mărcii VW, Walter de’ Silva, designerul-şef al companiei germane fost la Alfa înainte de 2000, şi Luca de Meo, cel care a stat în fruntea Alfa Romeo înainte de a deveni şeful de marketing al Grupului VW.
PLANUL FIAT, PREA OPTIMIST? Sergio Marchionne a anunţat în repetate rânduri că scopul Alfa este de a vinde 500.000 de unităţi anual până în 2014, un plan ambiţios având în vedere cele 102.000 de maşini vândute de marca italiană în 2009. “Poate că Alfa poate să ajungă la aceste cifre, însă doar dacă brandul va fi vândut celor de la Volkswagen”, susţine Arndt Ellinghorst, directorul biroului de cercetare auto al Credit Suisse. Ideea a fost îmbrăţişată şi de massimo Vecchio, şef al cercetării industriale la Mediobanca din Milano:
“Alfa vrea să vândă 85.000 de unităţi în SUA în 2014, ceea ce înseamnă că volumul prognozat pentru Europa va fi de 400.000 de unităţi. Nu văd cum ar putea să facă asta în condiţiile în care piaţa e plină de concurenţă germană”, spune acesta. SEAT DISPARE, ALFA ROMEO APARE? O idee interesantă legată de planurile pe care germanii le-ar avea în cazul în care brandul Alfa Romeo ar fi cumpărat îi aparţine analistului Bernstein Max Warburton, care susţine că Seat ar putea fi înghiţit de Alfa: “După părerea noastră, totul e destul de simplu:
VW ar putea ucide brandul Seat pentru a-l relansa ca Alfa Romeo. Fostul şef al VW, Bernd Pischetsrieder, spunea că ar dori să transforme brandul Seat într-unul ‘mediteraneean, emotional, sportiv’. Adică într-un Alfa Romeo al Grupului Volkswagen”, spune Warburton. “Alfa Romeo este un brand sportiv recunoscut la nivel global care are gene sportive şi o tradiţie de top. Dacă această comoară ar putea fi cumpărată, nu ar trebui să ezităm s-o facem” – sursă VW Group citată de Automotive News.