„Punctul de Lucru Băile Herculane a intervenit de urgență, cu un echipaj de pompieri cu o autospecială, la un accident rutier produs pe DN 6, la ieșirea din Topleț spre Orșova, între două autoturisme, fără persoane încarcerate.
Accidentul a fost anunțat printr-un apel la 112 în jurul orei 14.00.

În urma accidentului rutier trei persoane au fost rănite, o persoană fiind transportată la spital de către un echipaj al SAJ, iar celorlalte două persoane acordându-li-se asistență medicală la fața locului de către cel de-al doilea echipaj SAJ.
În acest moment, pompierii militari asigură toate măsurile PSI la locul accidentului”, a transmis ISU Caraș-Severin.









