Şi duminică regiunile estice şi sud-estice rămân sub influenţa depresiunii atmosferice din Marea Neagră. Aşa că cerul va fi noros şi va ploua pe arii relativ extinse, iar vântul va sufla încă destul de nervos. În restul teritoriului, se va înnora temporar şi va ploua slab şi izolat, mai ales în Transilvania. La munte, la peste 1.700 de metri vor mai fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare însoţite de rafale de vânt. Ziua începe cu ceaţă în vestul ţării. La amiază, valorile termice caracterizează încă o vreme rece pentru data din calendar, şi se încadrează între 8 şi 16 grade.
În Capitală, norii acoperă cerul aproape toată ziua şi este posibil să mai plouă. Vântul nu trece de moderat, iar temperatura aerului creşte de la 5-6 grade în zori până la 13-14 grade la amiază. E uşor mai cald decât sâmbătă, dar încă destul de rece pentru această dată. Presiunea atmosferică creşte uşor de la 756 mm coloană de mercur.
Norii stau grămadă şi la munte, mai ales peste Carpaţii Occidentali, unde şi ploile continuă pe arii extinse. La peste 1.700 m altitudine e încă o zi de iarnă, cu lapoviţă sau ninsoare şi intensificări ale vântului. În celelalte masive înnorările sunt temporare şi precipitaţii puţine, mai ales în Carpatii Meridionali. Pe văi şi în depresiuni izolat, va fi ceaţă dar sunt şi condiţii de brumă.








