Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

18 ani de cercetare Mazda pe hidrogen

Acesta era începutul unui lung şir de inovaţii, compania japoneză dezvoltând în anii 90 alte 5 modele capabile să funcţioneze pe combustibil alternativ.

În prezent Mazda produce două modele care utilizează hidrogenul drept combustibil Mazda RX-8 Hydrogen RE şi Mazda5 Hydrogen RE Hybrid, ambele fiind prezente pe drumurile publice, în Japonia şi, recent, în Europa. Mazda a ales motorul rotativ pentru a integra tehnologia pe hidrogen datorită arhitecturii unice, ideală pentru acest tip de combustibil.

Energia degajată de arderea unei cantităţi de hidrogen este mai mică decât cea similară de benzină, dezavantaj compensat de design-ul camerei de ardere şi de sistemul de injecţie directă ale motorului rotativ. Totodată, ciclul de ardere mai lung al motorului rotativ ajută la combustia eficientă a hidrogenului.

Mazda RX-8 Hydrogen Primul model concept RX-8 care folosea pe lângă benzină şi hidrogenul drept combustibil a fost testat în 2004, iar la doar doi ani mai târziu primele vehicule comerciale erau livrate către clienţi. Iniţial dezvoltat în Japonia, modelul a fost adaptat pentru piaţa din Norvegia, unde este deja utilizat în cadrul proiectului HyNor (destinat creării unei infrastructuri bazate pe hidrogen).

Versiunea pentru Europa este echipată cu o transmisie manuală cu 5 trepte, opţiunea de comutare în mers între cele două tipuri de combustibil şi elemente specifice modelului RX-8 facelift de serie grilă şi spoiler spate redesenate, faruri cu un design nou şi lămpi de frână cu LED-uri, precum şi consolă centrală şi volan noi. Întrucât infrastructura pe hidrogen se află încă la început, Mazda a ales să nu producă un model care foloseşte exclusiv hidrogen pentru alimentare. 

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente