Senatorii din Comisia juridică au dat raport de respingere în cazul propunerii legislative de completare a Codului Penal, în sensul introducerii pedepsei cu închisoarea de la 2 la 5 ani pentru vânzătorii de autovehicule care falsifică datele sau carateristicile tehnice ale maşinilor.
Guvernul a avizat negativ propunerea, pe motiv că actualul Cod penal este suficient de cuprinzător pentru a sancţiona astfel de cazuri.
“Dincolo de argumentele aduse din Codul penal, tranzacţia unui automobil este o convenţie civilă, există vicii în convenţia civilă, există alte mijloace de natură civilă. Cred că exista suficiente mijloace, mergând până la fals, dacă se probează în vreun fel. Nu cred că are rost să încărcăm cu noi teme şi problemele instanţele“, a spus preşedinte Comisiei, liberalul Cătălin Boboc.
La final, senatorii din comisie au adoptat un raport de respingere.
Proiectul de lege urmează să fie votat de plenul Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Potrivit propunerii legislative de completare a Legii 286/2009 Cod Penal, se introduce infracţiunea de “înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor”. Astfel, înşelăciunea săvârşită în legătură cu date sau caracterisrici ale vehiculelor se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
“Prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înţelege: elemente de indentificare, provenienţa, modificările şi intervenţiile, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparaţiilor şi accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul. Fapta constituie infracţiune independent de diligenţa depusă de persoana care devine titular de drepturi asupra vehiculului”, prevede propunerea legislativă semnată de un grup de deputaţi PNL şi independenţi.








