In urma cu putin timp SAIC a lansat in Europa cea mai luxoasa a sa masina, noul MG MGS9 PHEV 2026.
Acest model face parte dintr-un segment superior lui HS, adica are o caroserie mult mai spatioasa cu performante tehnice superioare.

MGS9, care este deja vândut ca MG QS în Australia și Roewe RX-9 în China, este de aproximativ 5 metri lungime, adica este cu 330 mm mai lung decât un HS PHEV. Chiar și cu toate cele șapte locuri în poziție verticală, portbagajul oferă 332 litrim, respectiv are un spațiu mai mare decât cel al unui Opel Corsa. Insa, daca rabatati randul trei vei avea un volum al portbagjului de 1.000 litri.

MG MGS9 împrumută sistemul plug-in hybrid de la HS PHEV, combinând un motor pe benzină de 1,5 litri turbo cu un motor electric și o baterie de 23,2 kWh utilizabilă, sistem suficient pentru o putere maxima de peste 300 CP.

MG a fost cea mai vanduta marcă chineză pe piața europeană de automobile în 2025, cu peste 300.000 de mașini noi comercializate.
Însă BYD încearcă din răsputeri să îşi învingă rivalul SAIC pe piaţa europeană, in prima lună a anului 2026 cele două mărci au fost foarte apropiate ca vanzari potrivit datelor ACEA.

Chiar si asa, noul MG MGS9 PHEV 2026 vine pe piata din Romania drept un concurent direct pentru Seal U DM-i si Tiggo8/Omoda 9, modele PHEV care in versiunile de peste 300 CP au preturi mai mari de 43.000 euro.

FISA TEHNICA
Tip motor GS61H 1.5T
Transmisie Automată 2 trepte
Cilindree cmc 1.496
Cilindri/Supape 4 / 16
Alezaj x cursă mm 73,5 x 88,1 73,5 x 88,1
Raport de compresie 13,5
Putere maximă (motor pe benzină) CP (kW)/rpm 142 (105) @ 5.500
Cuplu maxim (motor pe benzină) lb ft (Nm)/rpm 250 (340) @ 4.000
Putere maximă (motor electric) CP (kW) 224 (165)
Cuplu maxim (motor electric) lb ft (Nm) 250 (340)
Putere maximă (combinat) PS (kW) 327 (241)
Accelerație 0-100 km/h secunde 9,6
Viteza maximă (km/h) 200
Lungime: 4,983 mm
Lățime: 1,967 mm
Înălțime: 1.786 mm
Ampatament: 2.915 mm
Scaune: 7 locuri (trei rânduri)
Spațiu de încărcare: Până la aproximativ 1.000 de litri (cu al treilea rând pliat)
PENTRU O PRESA AUTO INDEPENDETA donează prin Patreon AICI





















