Mercedes-Benz România a pregătit un program de lansări locale în trei oraşe din ţară (Arad, Bucureşti şi Braşov), pentru a oferi clienţilor şi potenţialilor clienţi ocazia de a testa cele mai noi modele de la Mercedes-Benz în cadrul sesiunilor dedicate de test-drive.
Prima oprire a avut loc la Arad, între 20 şi 21 mai, unde peste 150 de persoane s-au familiarizat cu noile modele în cadrul acestui eveniment inedit.
CLA: puternic şi neîmblânzit
Prin lansarea modelului CLA, Mercedes-Benz a stabilit un nou segment. Noua generaţie Coupé cu patru uşi are cel mai bun coeficient aerodinamic din lume (Cd=0,22), un design avangardist, iar din septembrie 2013 va fi disponibilă şi în versiuni cu tracţiune integrală 4MATIC. Noul CLA întruchipează filosofia de design a modelului CLS, model care a creat un trend, odată cu lansarea sa, în 2003.








