Clio RS dispune de un propulsor de 2 litri cu aspiratie naturala care dezvolta 197 CP si ii permite o acceleratie de la 0 la 100 km/h in numai 6,9 secunde precum si o viteza de top de 215 km/h.
Castigul de putere nu este chiar atat de mare avand in vedere ca generatia anterioara dispune de acelasi motor de 2 litri dar cu 182 CP. Inginerii francezi spun insa ca s-au facut progrese la tinuta de drum si la posibilitatea de a exploata mai bine acest motor a carui zona rosie incepe de la 7.500 rpm. La exterior se remarca spoilerele redesenate dar si aripile fata mai late.
La partea din spate a fost instalat un difuzor de aer care isi are originile in tehnologia din Formula 1 si doua tevi de esapament plasate la extremitati.








