In urma cu putin timp ASF impreuna cu Guvernul Romaniei au cazut de acord cu o plafonare pentru politele RCA pentru ca inchiderea Euroins sa nu cauzeze cresteri in piata.
Asigurătorii vor fi obligați să vândă polițele de Asigurare de Răspundere Civilă Auto (RCA) la nivelul tarifelor din 28 februarie 2023. Propunerea a venit din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), instituția statului român care controlează piața asigurărilor.

Prețurile polițelor vor fi plafonate la nivelul tarifelor de primă proprii practicate de fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, pentru clasa B0 (de bază).
ASF a motivat că, în medie, aceste tarife propuse ar fi mai mici decât cele de referință RCA publicate în data de 7 martie 2023.

Noul proiect adoptat de guvern este a treia variantă luată în discuție de guvern în ultimele săptămâni, după ce ASF a anunțat intrarea companiei Euroins, cel mai mare jucător de pe piața asigurărilor auto, în insolvență.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că ordonanța a fost amânată până acum pentru a avea mai multe opinii din piață, dar și pentru „mai multe informații legate de modul în care această hotărâre va produce efecte”.

El a spus că perioada de șase luni a fost convenită cu condiția ca, în această perioadă, ASF și Consiliul Concurenței să vină cu modificările necesare la legea RCA „pentru a nu mai exista derapaje precum intrarea firmelor de asigurări în faliment”.

Deşi poliţele RCA Euroins rămân valabile, service-urile, entităţi private, nu pot fi constrânse să efectueze reparaţii care le pot crea probleme financiare serioase.
Până atunci aşteaptă cu toţii lămuriri şi un semnal de încredere din partea autorităţilor, susţinute de proceduri concrete legate de când şi cum îşi pot recupera banii pe care riscă să îi blocheze.














