Banner-Autolatest-2021 CEED
Banner-Autolatest-2021 CEED
previous arrow
next arrow

Regulament concurs „Castiga cu Michelin si Autolatest” 2012

– orice user poate participa la concurs in fiecare saptamana; 

– daca ai gresit raspunsul la o intrebare, vei mai putea participa doar a doua zi; 

– odata ce un concurent a raspuns corect la toate intrebarile, este inscris automat; 

– castigatorii sunt alesi aleatoriu cu ajutorul unui motor de selectare random; 

– castigatorii sunt anuntati prin email.

REGULAMENT DETALIAT

SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI 

Organizatorul concursului „Castiga cu Michelin si Autolatest” este Autolatest.ro.
Regulamentul oficial este întocmit şi va fi făcut public conform legislaţiei aplicabile din România, fiind disponibil pe toată durata desfăşurării concursului pe site-ul www.autolatest.ro. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica oricare din condiţiile stabilite în prezentul regulament, în orice moment, anunţand publicul despre aceste modificări, prin intermediul site-ului mentionat mai sus. 

SECŢIUNEA 2. LOCUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI 

Concursul se va desfăşura pe internet prin intermediul site-ului www.autolatest.ro. 

SECŢIUNEA 3. DURATA CONCURSULUI 

Concursul se va desfăşura în perioada 16.09.2012 – 16.11.2012. 

SECŢIUNEA 4. DREPTUL ŞI CONDIŢIILE DE PARTICIPARE 

Concursul „Castiga cu Michelin si Autolatest” este deschis tuturor utilizatorilor de internet, care au împlinit vârsta de 18 ani până la data de 15.03.2012, si detin permis de conducere categoria B cu o vechime de minim 1 an, rezidenţi în România, care participa pe site-ul www.autolatest.ro si detin cont de Facebook (denumiţi, împreună, în continuare „Utilizatorii”). În cazul în care câştigătorul premiului este o persoană incapabilă din punct de vedere juridic aceasta este îndreptăţită să intre în posesia premiului numai după ce a primit aprobarea scrisă şi semnătura reprezentantului său legal (părinte, tutore etc.), fiind necesară dovedirea de către acesta a calităţii sale de reprezentant, printr-un document ce urmează a fi prezentat Autolatest.ro. La acest concurs nu pot participa angajaţii www.autolatest.ro şi ai celorlalte companii implicate în organizarea promoţiei, precum şi membrii familiilor acestora (copii, părinţi, fraţi/surori, soţ/soţie). În cazul participării la concurs se consideră ca Utilizatorii cunosc şi acceptă prezentul Regulament. 

SECŢIUNEA 5. MODUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI 

Ce trebuie să faci: 1. Dacă nu eşti membru înregistrat al site-ului www.autolatest.ro, înregistrează-te ca să poţi participa la concurs. 2. Pentru a participa la concurs, utilizatorul trebuie să indeplineasca simultan urmatoarele conditii: -sa publice pe pagina personala de Facebook impresii despre anvelopele Michelin-sa dea Like la pagina de Facebook Autolatest- sa completeze formularul de concurs din pagina de internet www.autolatest.ro.

Participantul are obligatia sa se inscrie in Concurs folosind date de contact valide si complete, astfel incat sa poata fi contactat de catre Organizator in cazul in care va fi desemnat castigator. Prin inscrierea in concurs, utilizatorii accepta in mod deplin si neconditionat prevederile prezentului regulament. 3. O persoană poate câştiga doar o singură dată, indiferent de durata concursului. 

SECŢIUNEA 6. PREMIILE OFERITE ÎN CADRUL ACESTUI CONCURS 

Nu se permite acordarea contravalorii în bani a premiilor oferite în cadrul acestui concurs şi nici schimbarea premiilor între câştigători. Nr. Castigarea de accesorii personalizate Michelin. 

SECŢIUNEA 7. ANUNŢAREA ŞI ACORDAREA PREMIILOR 

Premiile se acordă în urma tragerii la sorţi. Tragerea la sorţi, publicarea şi anunţarea câştigătorilor vor avea loc în termen de max. 72 ore de la încheierea concursului. Câştigătorii vor primi un mesaj de înştiinţare pe adresa de e-mail indicată la înregistrare pe site. Câştigătorilor li se vor acorda premiile doar dacă trimit un e-mail de confirmare in termen de 48 de ore de la primirea e-mailul de anunţare a câştigătorului, care să cuprindă următoarele date de contact: nume, prenume, nume utilizator de pe site şi numărul de telefon. Aceste date trebuie să coincidă cu datele indicate la înregistrare pe site de către câştigător, iar în caz contrar premiul nu va mai putea fi acordat.

În cazul în care www.autolatest.ro nu primeşte e-mailul de confirmare de la câştigător în termenul menţionat mai sus, premiul va fi acordat câştigătorului de rezervă (ales tot prin tragere la sorţi). În cazul în care câştigătorul desemnat nu îndeplineşte condiţiile de mai jos, premiul se va acorda unui câştigător de rezervă (ales tot prin tragere la sorţi): profilul de Facebook să fie public să îndeplinească condiţiile de la Secţiunea 5 pct 2. Câştigătorii vor semna un proces-verbal de predare-primire a premiului. Aceştia trebuie să prezinte o copie după un act de identitate valabil şi după permisul de conducere valabil. Câştigătorii nu pot solicita contravaloarea premiului în bani, sau în alte obiecte care au o valoare echivalentă cu valoarea premiului, şi nici nu pot solicita modificarea caracteristicilor premiului. 

SECŢIUNEA 8. PROCEDURA TRAGERII LA SORŢI 

Procedura tragerii la sorţi se va desfăşura în faţa unei comisii formate din reprezentanţii autolatest.ro. 

SECŢIUNEA 9. CONFIDENŢIALITATE 

Autolatest.ro se obligă să păstreze confidenţialitatea datelor personale ale participanţilor în conformitate cu prevederile Legii 677/ 2001. Toate datele personale ale participanţilor vor deveni proprietatea autolatest.ro, cu toate drepturile care decurg de aici. Participanţii la concurs sunt de acord ca datele personale să le fie utilizate atat pentru acţiuni promoţionale viitoare, fără alte plăţi sau obligaţii, cat si pentru efectuarea demersurilor necesare oferirii premiilor, daca este cazul. Participantii la concurs sunt de acord ca autolatest.ro poate utiliza datele cu caracter personal ale Utilizatorilor in cadrul concursului prevazut de acest regulament. Participantii, incluzând şi câştigătorii, acceptă prin prezentul regulament ca numele, fotografiile şi materialele filmate cu ei să fie făcute publice şi utilizate în scop publicitar, fără alte obligaţii. Participanţii la concurs se obligă să participe doar în nume propriu. Participanţii sunt de acord şi se obligă să respecte toate drepturile de autor şi orice alte drepturi de creaţie intelectuală ale Autolatest.roasupra tuturor materialelor puse la dispoziţie de către Autolatest.rope site pentru desfăşurarea concursului, incluzând dar fără a se limita la texte, imagini, video, elemente grafice sau orice alt conţinut. Participanţii la concurs se obligă să nu fraudeze sau atace prin orice metode şi în orice măsură sistemul sau mecanismele utilizate pentru desfăşurarea concursului. Orice incalcare de catre Utilizator a prevederilor aplicabile in materie se va considera incercare de fraudare a concursului si va atrage raspunderea Utilizatorului respectiv. Participanţii au dreptul de a solicita, printr-o cerere scrisă adresată către Autolatest.ro, ştergerea sau actualizarea datelor personale în conformitate cu prevederile Legii 677/ 2001. 

SECŢIUNEA 10. LIMITAREA RĂSPUNDERII 

Autolatest.ro nu îşi asumă nici o obligaţie pentru transmiterea şi primirea mesajelor de confirmare privind câştigarea concursului sau orice alte mesaje în legătură cu desfăşuarea concursului sau privind concursul, şi nici pentru eventualele erori de transmitere şi primire a acestor mesaje. Autolatest.roîsi rezervă dreptul de a lua orice fel de măsuri pentru a impiedica sau opri orice fel de abuz impotriva concursului sau a desfăşurării acestuia. Participanţii sunt de acord ca in cazurile de forta majora Autolatest.ro si / sau operatorii, directorii, angajatii, sucursalele, filialele si reprezentantii sai, sunt exoneraţi total de raspundere. Cazurile de forta majora includ, dar nu se limiteaza la acestea, erori de functionare ale echipamentului tehnic al Autolatest.ro, lipsa functionarii conexiunii la internet, lipsa functionarii conexiunilor de telefon, virusii informatici, atacurile informatice de orice fel si interferarea cu programe informatice malitioase, accesul neautorizat in sistemele site-ului, erorile de operare, greva etc. Autolatest.ro nu poate fi tras la răspundere pentru nicio altă situaţie asupra căreia nu deţine controlul. In mod expres, participantii inteleg si accepta ca Autolatest.ro este absolvit de orice raspundere pentru orice fel de daune directe, indirecte, incluzand dar fara a se limita la pierderi de profit, vad comercial sau alte pierderi intangibile, rezultate din particparea la concurs sau orice alt aspect in legatura cu concursul precum si din utilizarea site-ului in orice mod sau orice efecte juridice derivand din aceasta. Participanţii sunt de acord şi acceptă că toate facilităţile concursului precum şi premiile le sunt oferite „aşa cum sunt”, „aşa cum sunt diponibile” şi le folosesc pe riscul lor propriu, iar Autolatest.ronu poate fi tras la răspundere în nicio măsură cu privire la premiile, sau utilizarea acestora şi orice efecte juridice / economice derivând din utilizarea acestora. 

SECŢIUNEA 11. LITIGII 

Eventualele litigii apărute între Autolatest.ro şi participanţii la concurs se vor soluţiona pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti competente. 

SECŢIUNEA 12. ÎNTRERUPEREA CONCURSULUI 

Concursul se va întrerupe doar în caz de forţă majoră sau printr-o decizie a Autolatest.ro. Sunt considerate evenimente de forţă majoră, fără a se limita la acestea, evenimente ca războiul, revoluţia, embargoul, cutremurul, grav atac terorist, erori de functionare ale echipamentului tehnic al Autolatest.ro, lipsa functionarii conexiunii la internet, lipsa functionarii conexiunilor de telefon, virusii informatici, atacurile informatice de orice fel si interferarea cu programe informatice malitioase, accesul neautorizat in sistemele site-ului, erorile de operare, inundaţia, incendiul, greva şi încetarea nelegală a lucrului, emiterea de către o autoritate competentă a unui ordin sau a oricărui act cu caracter obligatoriu care împiedică desfăşurarea activităţii Autolatest.ro. 

SECŢIUNEA 13. REGULAMENTUL CONCURSULUI 

Regulamentul concursului este disponibil în mod gratuit pe site-ul www.autolatest.ro pe toată durata acestuia. Participarea la concurs implică obligativitatea respectării tuturor prevederilor prezentului regulament.

Banner Description

Articole Interesante

Alte Stiri

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Galerie Foto

Articole Recente